Acarienii de recoltă la pisici
Există mai multe specii de acarieni de recoltă, printre care: Neotrombicula autumnalis (Europa), Eutrombicula alfreddugesi (America de Nord și de Sud), Eutrombicula splendens (America de Nord și de Sud) și Eutrombicula sarcina (Australasia).
Singurul stadiu parazitar este larva, care poate infesta diverse mamifere (pisici, câini, rozătoare, iepuri, oameni), păsări, reptile și chiar amfibieni.
Larvele sunt adesea atașate de piele în grupuri și apar ca o "pulbere portocalie". Se hrănesc prin digerarea țesuturilor dermice similar cu căpușele.
Infestările au loc mai ales vara și toamna, dar dar Trombiculidele pot fi observate.pe tot parcursul anului.
Acarieni de recoltă, larvă
BIOLOGIA ȘI MODUL DE INFESTARE
Ca și în cazul căpușelor, infestarea se face numai din mediul înconjurător, nu există contaminare prin contact direct între animale.
Larvele stau fixate pe gazdă timp de câteva zile (3-4) după care o părăsesc. Larvele trec în stadiul de nimfă, iar nimfele în adulți, care sunt liberi în mediul înconjurător.
1. SEMNE CLINICE
- Prurit și semne de iritație cutanată.
- Leziunile și semnele clinice pot persista timp de câteva zile după ce acarienii s-au hrănit și au părăsit gazda.
- Locul preferat de infestare: pleoape, urechi, față, buze, regiunea interoculară, picioare și spațiile interdigitale, pavilionul urechii, axile.
2. DIAGNOSTIC
Diagnosticul se pune pe baza istoricului medical, a perioadei din an și a semnelor clinice. Răzuirea pielii ajută la identificarea acarienilor, dar grupurile de acarieni portocalii pot fi observate cu ochiul liber.
Trombiculoza la pisică
3. RISCUL ZOONOTIC
Oamenii pot fi infestați de larvele din mediul înconjurător, ca și animalele.
4. METODE DE TRATAMENT
În prezent, nu există paraziticide înregistrate cu această indicație, dar unele acaricide, cum ar fi fipronilul și izoxazolinele, sunt eficiente și pot fi utilizate la pisici.