Acarienii urechii la câini
Otodectes cynotis este un parazit mai puțin frecvent la câini decât la pisici.
Toate stadiile de viață (ouă, larve, nimfe și adulți) trăiesc permanent în canalul auricular. Acarienii auriculari pot părăsi o ureche pentru a se muta în cealaltă ureche sau pe alte gazde.
Acești acarieni se hrănesc cu cerumen și secreție auriculară.
Acarienii auriculari sunt foarte contagioși, se transmit foarte ușor de la un animal la altul, dar nu sunt zoonotici
1. MOD DE INFESTARE
Direct, prin contact între câini, pisici și animale infestate - dihori domestici sau dintr-un mediu recent contaminat (de exemplu, așternut).
2. SEMNE CLINICE
- Otodectes cynotis este un agent etiologic important al otiteiexterne la câini.
- Otita indusă este adesea bilaterală și se caracterizează prin prurit, roșeață și cerumen uscat de culoare maro închis.Leziuni pruriginoase autoinduse pe și în jurul urechilor și câteodată pot apărea infecții secundare bacteriene sau micotice.
Otodectes cynotis – femelă și ouă
3. DIAGNOSTIC
Cerumen maro închis, datorat infecției cu acarienii urechii
Pe baza semnelor clinice și/sau a detectării vizuale a acarienilor în canalul auditiv în urma examenului otoscopic sau prin examinarea la microscop a secrețiilor auriculare.
Severitatea otitei nu este întotdeauna corelată cu numărul de acarieni.
4. TRATAMENT
A.Curățarea urechii pentru îndepărtarea exsudatului ceruminos.
B.Tratarea câinelui cu o formulă acaricidă eficientă împotriva acarienilor auriculari, cum ar fi un produs sistemic punctiform sau oral care conține moxidectină, selamectină, afoxolaner, fluralaner, sarolaner. Este posibil să fie necesară și a doua administrare o lună mai târziu pentru a întrerupe ciclul de viață al parazitului.
C.Toate animalele predispuse la infecție (pisici, câini, dihori) din gospodărie trebuie să fie tratate simultan pentru a preveni reinfestarea de la purtătorii asimptomatici.