Babesioza este una dintre cele mai frecvente parazitoze transmise de căpușe la animalele domestice și sălbatice. Babesioza este cauzată de un parazit microscopic care atacă globulele roșii, transmis prin intermediul căpușelor. Viteza de creștere a răspândirii căpușelor face ca prevenția să fie cea mai eficientă metodă de tratament. În prezent babesioza poate fi prevenită, dacă se fac pași simpli pentru combaterea căpușelor.Babesioza intră în categoria sporozoozelor sezoniere, întâlnite la diferite specii de mamifere, inclusiv la om, fiind determinată de paraziți endoglobulari din familia Babesiidae, transmisibili prin intermediul căpușelor Ixodidae, gazde definitive și rezervor de babesii în natură. Căpușele Ixodidae ocupă primul loc din punct de vedere al răspândirii în România, condițiile de faună și floara din țara noastră fiind extrem de prielnice pentru pesistența acestor paraziți.
Babesiile sunt organisme parazitare unicelulare care în stadii endoglomerurale se prezintă sub diferite forme: piriformi, unici sau bigeminați, inelari, ovali, anaplasmoizi sau amiboidali. Într-un eritrocit se pot întâlni 1-4 paraziți, iar dimensiunile diferă în funcție de specie, existând babesii mai mari decât raza eritrocitului (3-4µm) sau mai mici decât aceasta (1-2µm).
Ciclul biologic al babesiilor se realizează prin raportul dintre cele două tipuri de gazde, în corpul cărora se dezvoltă stadiile evolutive ale babesiilor: în căpușe se realizează fazele sexuate, iar în organismul mamiferelor se realizează fazele asexuate.
Elementele de contaminare (sporozoiții) inoculați de căpușele Ixodidae în organismul gazdă, în momentul hrănirii, ajung în plasmă, inițial pe suprafața eritrocitelor, iar apoi în interiorul acestora. În interiorul hematiei sporozoiții de dezvoltă și se divizează până rezultă noi elemente (merozoiții) care distrug hematia și care apoi ajung în plasmă, pătrunzând ulterior în alte hematii. Unii specialiști consideră că acest mecanism de înmulțire este prezent și în celulele endoteliare. După câteva succesiuni asexuate, în sânge, se formează celulele sexuale (gamonții). Anumite specii se pot dezvolta inițial în limfocite.
Evoluția parazitului este condiționată și de existența căpușelor. Acestea vor ingera sângele infectat, iar în intestinul căpușelor sunt eliberate formele parazitare endoglobulare care continuă dezvoltarea gametogonică (sexuată). În urma proceselor de înmulțire, care au loc în intestin, se formează celula ou (zigotul – oochinet) mobilă. Această celulă ou ajunge în interiorul celulelor gastrice, unde se divide ( în sporochineți) și ajunge în limfă, de unde se dispersează în tot corpul, afectând glandele salivare și ovocitele. În interiorul acestor glande se multiplică și formează elementele de contaminare (sporozoiții). Sporozoiții care ajung în ovar sunt transmiși în ouăle căpușelor. În funcție de condițiile termice fazele de diviziune care au loc în corpul căpușelor, durează aproximativ 5 zile.
Sursele de infecție sunt reprezentate de animalul infectat, mai ales animalele care nu sunt diagnosticate, și de căpușele Ixodidae la care prin trasmitere transovariană se asigură invazia generațiilor următoare, contribuind la remanența focalitații bolii.
Prevenția infecției cu căpușe înseamnă prevenirea babesiei. Deparazitările efectuate lunar pot contribui la prevenirea neplăcerilor provocate de căpușe.
Veteco împreună cu Boehringer Ingelhaim continuă cu succes programul început cu mai bine de 20 de ani în urmă, completând muncă depusă de medicii veterinari în combatearea și evitarea problemelor generate de căpușe, prin furnizarea de produse antiparazitare de calitate: Nexgard, Nexgard Spectra, Frontline Tri-Act, Frontline Combo, Frontline Spot On.
Referințe:
BUSSIERAS, J., & CHERMETTE, R. (1995). Parasitologie vétérinaire : Helminthologie (Vol. 3). Maisons-Alfort: Service de parasitologie de l'école nationale vétérinaire d'Alfort
LUNGU T., ȘUTEU I. (1982). Prevenirea și combaterea bolilor parazitare la animale. Ed. Ceres, București.
PETERSON B., AHMED J., (2015) Babesia. În Melhhorn D. (ed) Encyclopedia of Parasitogy. Springer, Berlin, Heidelberg. Accesibila la https://link.springer.com/referenceworkentry/10.1007%2F978-3-642-27769-6_337-2#howtocite
